Google+

Scrisoare către un erou cu aripi de înger

Scrie un comentariu

26 octombrie 2016 prin oanamusat

Azi nu sunt eu, pentru că nici tu nu ai mai fost. Azi nu pot să zâmbesc. Azi doar mă gândesc la zâmbetul tău. Azi e o zi la fel de închisă ca şi sufletul meu. Acum 12 ani la fel de închisă era. Acum 12 ani tot ce am visat că o să ajung s-a spulberat într-o secundă. Nimic nu a mai avut sens. Mă mişc la fel de robotic cum am făcut-o şi în urmă cu 12 ani pe 26 octombrie. Nu există an în care să nu simt durerea pe care am simţit-o când aveam doar 13 ani. Nu dau vina pe nimic, decât pe mine. Nu am fost suficient de puternică încât să mă pot lupta cu furtuna ce venea spre mine. M-am lasat spulberată de ea, iar bucăţi din mine au zburat atât de sus încât au atins cerul. Aceleaşi bucăţi din mine s-au izbit cu putere de caldarâmul rece pe care stăteam aproape ghemuită. Aia a fost ziua în care am aflat că defapt tot ce însemnam eu, erai tu.

Viaţa mea nu a mai fost la fel. Eu am ales drumul ăla în care nimeni şi nimic nu avea să stea în calea nefericirii mele. Pur şi simplu asta am vrut eu. Dacă aş fi ales alt drum, nu aş mai fi fost eu, cea de acum. Am învăţat că din nefericire se naşte defapt fericirea. Pe cât de ciudat sună, pe atât de adevărat este. Întâi am plâns, iar mai apoi am învăţat din nou să râd. Am învăţat că viaţa este asemeni unei piese de Shakespeare. În orice rău exista un bine, şi în orice bine există un rău. Frumuseţea naşte tregedie, iar tragedia naşte frumuseţe.

Acum, vreau să ştii că sunt bine, chiar mai bine ca oricând, căci suferinţa prin care am trecut m-a făcut mai puternică decât am fost vreodată. Mi-a fost greu să învăţ din nou să zâmbesc, dar s-a întâmplat şi asta.

Acum , canapeaua pe care am stat împreună cu două săptămâni înainte de a pleca în ultimul tău “voiaj”, îmi aduce zâmbetul pe buze. E plină de amintiri plăcute şi de râsetele noastre.

O să simt întodeauna că o particică din mine lipseşte. O să plâng , cel mai probabil în ziua nunţii mele, pentru că nu te voi avea aproape, dar vei fi în sufletul meu. O să fiu tristă că ai mei copii nu îşi vor cunoaşte bunicul şi că tu nu le vei spune poveşti frumoase în nopţile călduroase de vară, dar vei fi acolo.

L-ai fi îndrăgit pe Cristi. Sunt sigură de asta. Umorul tău îmbinat cu al lui ar fi făcut mesele în familie mult mai frumoase. L-am găsit tată. Mi-ai spus când eram mai mică că îl voi găsi, şi l-am găsit. Tot ce mă întristează azi, este că nu eşti şi tu aici ca să vezi cât de fericită mă face şi ce zâmbet nătâng port pe chip de fiecare dată când îi aud vocea. Ţi-ar fi plăcut, sunt sigură de asta.

Am grijă şi de mama, de femeia care îţi aducea mereu zâmbetul pe chip, aşa cum pot.  Nu îi voi putea niciodată umple golul rămas, dar să ştii ca am învăţat să zâmbim din nou împreună.

Fetele tale sunt bine, pentru că tot tu ne-ai învăţat să fim iar fericite.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Oana Photography

Cum trece timpul…

octombrie 2016
L M M J V S D
« apr.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Stats

  • 3.022 hits

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 613 urmăritori

Bloguri, Bloggeri si Cititori

all blogs

%d blogeri au apreciat asta: